Igaş a chemat la discuţii un grup de sindicalişti care protesta în faţa MAI
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a chemat la discuţii, vineri dimineaţă, un grup de 13 sindicalişti care protesta în faţa ministerului şi a promis să reanalizeze Ordinul MAI 400 pentru a încerca să le rezolve problemele.
Igaş a chemat la discuţii un grup de sindicalişti care protesta în faţa MAI (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Poliţiştii de la Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie s-au adunat, vineri dimineaţă, în faţa ministerului, după ce săptămânile trecute au organizat mai multe acţiuni similare, la un moment dat legându-se cu lanţuri în faţa instituţiei.
Ministrul Traian Igaş, sosind la serviciu în jurul orei 8.00, a oprit maşina în dreptul lor şi i-a chemat în minister pentru a discuta.
În urma discuţiilor, care au durat în jur de 30-40 de minute, ministrul a promis să reanalizeze Ordinul MAI 400, privind regimul disciplinar al poliţistului şi să-l modifice în eventualitatea în care se constată prevederi ilegale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
El le-a spus însă sindicaliştilor că trebuie să respecte şi ei legea, aşa cum trebuie s-o facă orice agent şi până la ultimul poliţist.
"Am toată deschiderea şi când există probleme încerc să le rezolvăm prin dialog. Dorim şi noi modificarea statutului poliţistului, prin care vom corecta multe aspecte neconforme cu statutul poliţistului, iar în mine veţi găsi un partener. Nu am implicat politicul în MAI, nu am promovat oameni pe criterii politice, deşi au fost unele presiuni, ci doar profesionale. Nu s-au făcut nici derogări de la norme în timpul mandatului meu", le-a spus Igaş sindicaliştilor.
La finalul discuţiilor, sindicaliştii au lăsat conducerii MAI o listă cu problemele pe care le întâmpină în meseria lor şi au spus că vor suspenda protestele, până când vor primi un răspuns de la ministrul Igaş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO