Igaş spune că la întâlnirea cu sindicaliştii va încerca găsirea de soluţii în măsura posibilităţii

Traian Igaş a declarat, marţi, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii sindicatelor, că se va încerca găsirea unor soluţii "în măsura în care se poate" la problemele semnate de poliţişti, ministrul subliind că din postura de membru în echipa exectivă lucrurile sunt mai dificile uneori.

Urmărește
6 afișări

Reprezentaţii sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din MAI participa, marţi, la o întâlnire de lucru cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, la sediul ministerului.

Ministrul Traian Igaş a precizat că aceasta este prima întâlnire în echipă completă dintre conducerea MAI şi reprezentanţii sindicatelor şi că este "normal şi bine" să existe un dialog între aceştia în contextul în care cu totii apără interesele MAI.

"Una este să fii în Executiv şi alta este să critici", a spus Igaş, el adăugând că este totuşi nevoie şi de critică uneori, şi de semnalările sindicaliştilor.

La şedinţa de lucru de marţi după-amiază participă şi şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, secretarii de stat Ioan Dascălu şi Marian Tutilescu, precum şi adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Lucian Guran.

Poliţiştii protestează de două zile la sediul MAI, ameninţând cu acţiuni ample şi cu faptul că fiecare angajat va face plângere penală împotriva ministrului Traian Igaş, pentru abuz în serviciu în cazul deciziei de reducere a normei de hrană.

Protestele au fost declanşate după ce norma de hrană a fost redusă, sindicaliştii susţinând că m-sura este ilegală.

Preşedintele SNPPC, Marin Gruia, a declarat, luni, că măsura de reducere a normei de hrană este ilegală, pentru că în acest sens a fost emisă o notă, nu un act administrativ.

La protestul din Capitală de luni a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Europene a Sindicatelor din Poliţie (EPU), Gerrit Van Der Kamp, care i-a asigurat de sprijinul tuturor sindicatelor europene din poliţie.

O delegaţie a SNPPC a discutat, joia trecută, cu ministrul Internelor, Traian Igaş, şi cu şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, despre restructurările din MAI şi despre reducerea normei de hrană.

Liderul SNPPC, Marin Gruia, a anunţat, la finalul întâlnirii, că a propus conducerii MAI suspendarea la cerere din activitate a unor poliţişti, pe o perioadă de doi-trei ani, pentru evitarea disponibilizărilor. În ceea ce priveşte reducerea normei de hrană, Gruia spunea atunci că pe indicatorii de plată din prima parte a anului nu s-au făcut disponibilizările prevăzute în buget, astfel că reprezentanţii MAI au fost nevoiţi să recurgă la această măsură, care este provizorie.

La rândul său, lderul Sindicatului "Pro Lex", Vasile Lincu, declara că reducerea normei de hrană va afecta peste 100.000 de persoane, adică pe toţi angajaţii MAI.

Disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor începe în aproximativ 30 de zile, a anunţat, tot joia trecută, ministrul Traian Igaş, precizând că după studierea şi rectificarea organigramelor toate posturile vor fi scoase la concurs şi ulterior ocupate.

Igaş a amintit că bugetul pe anul 2011 obligă conducerea MAI să recurgă la restructurări, procesul fiind îngreunat de faptul că legea privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al ministerului pe anul 2011 a fost respinsă în Parlament.

Ministrul a mai spus că până în 3 iunie speră să se încheie analiza organigramelor de personal şi ca acestea să fie îmbunătăţite, inclusiv să devină mai flexibile, mai comprimate şi să se reducă numărul de posturi din Aparatul central. Igaş a adăugat că la finalul acestui proces scopul este ca din cei aflaţi în misiune în stradă să nu dispară niciun post.

În ceea ce priveşte reducerea normei pentru hrană în luna iunie cu 550 de lei, ministrul a spus că diferenţa va fi redată poliţiştilor în trimestrul trei, asigurând că există prevederi bugetare în acest sens.

Ministrul a mai subliniat că, potrivit Notei-raport aprobate în 1 iunie, măsura acordării a 130 de lei din valoarea financiară a normei de hrană pentru lucrătorii MAI va fi aplicată numai în luna iunie, urmând ca din trimestrul III al anului în curs să se acorde diferenţa aferentă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici