Igaş: Tehnic, nu avem nicio problemă în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, susţine că experţii din comisia de evaluare Schengen au avut o impresie bună cu privire la îndeplinirea condiţiilor de aderare asumate de România, afirmând că, tehnic, nu este nicio problemă în ceea ce priveşte intrarea în Spaţiul Schengen.
Igaş: Tehnic, nu avem nicio problemă în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Tehnic, nu avem nicio problemă în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. Comisia de evaluare a plecat ieri (miercuri - n.r.) din România cu o impresie bună, pozitivă, cu privire la îndeplinirea condiţiilor asumate. Am făcut ceea ce am promis că vom face", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Oradea, Traian Igaş, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Prezent la conferinţa de presă, şeful Poliţiei de Frontieră, chestorul Ioan Buda, cel care a însoţit experţii Schengen pe parcursul vizitei de evaluare desfăşurată în perioada 15 - 17 noiembrie, a afirmat că România a îndeplinit toate standardele impuse pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
"Din cele şapte capitole asumate, şase s-au încheiat ieri (miercuri - n.r.) şi cele şase rapoarte încheiate sunt pozitive. Mai urmează doar evaluarea de la începutul lunii decembrie privind Sistemul SIRENE", a afirmat chestorul Ioan Buda.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a afirmat că pe parcursul vizitei în judeţul Bihor a inspectat clădirile aflate în proprietatea ministerului care vor rămâne nefolosite după aderarea la Spaţiul Schengen.
"Scopul vizitei a fost de a vedea la faţa locului care este situaţia cu imobilele pe care le avem în proprietate ţinând cont că odată cu aderarea la Spaţiul Schengen o parte din efective vor fi relocate şi nu mai avem nevoie de ele. Din acest motiv vom începe să le transferăm fie spre administraţiile locale, fie către administraţiile judeţene", a afirmat Igaş.
Ministrul de Interne a spus că imobilele situate în vămile de la graniţa de vest vor fi transferate autorităţilor locale pentru că reprezintă poarta de intrare în România şi trebuie să fie îngrijite.
Conform evidenţelor MAI, Poliţia de Frontieră Bihor deţine 32 de spaţii în zona de graniţă, 14 dintre acestea fiind deja predate administraţiilor locale. Pentru alte 18 imobile transferul se află în faza de verificare a documentelor.
Ultima vizită de evaluare va avea loc în perioada 6-10 decembrie, privind Sistemul Informatic Schengen (SIS) - SIRENE. Programul vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE vizează evaluarea din punct de vedere al îndeplinirii standardelor Schengen a structurilor MAI cu competenţe în domeniu.
România ar urma să adere la Spaţiul Schengen în 27 martie 2011.
În prezent, Spaţiul Schengen cuprinde 25 de state membre: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Olanda, Ungaria, două ţări asociate, Islanda şi Norvegia, şi, din decembrie 2008, Elveţia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO