IGPR:Aproape 140 de persoane dispărute şi 60 urmăriţi naţional, găsiţi de poliţişti în 7 zile
Aproape 140 de persoane dispărute, dintre care peste 90 de minori, şi aproape 60 de urmăriţi naţional au fost găsiţi de poliţiştii de la investigaţii criminale în decurs de o săptămână, potrivit Poliţiei Române (IGPR).
Poliţiştii judiciarişti, coordonaţi de Direcţia de Investigaţii Criminale din IGPR, au găsit 138 de persoane dispărute în perioada 6-12 iunie, dintre care 93 de minori, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliţiei Române.
Totodată, poliţiştii au prins 59 de urmăriţi naţional, care erau căutaţi pentru a fi arestaţi preventiv sau încarceraţi pentru executarea unor condamnări. Cinci dintre aceste persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar o persoană fusese internată la neuropsihiatrie prin sentinţă penală.
În urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională-Biroul Naţional Interpol şi Biroul SIRENE, au fost găsiţi şi arestaţi pe teritoriul altor state 31 de persoane urmărite de autorităţile române.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO