IGPR continuă campania educaţiei rutiere; 2.363 persoane au murit în accidente de circulaţie în 2010

Un număr de 2.363 persoane şi-au pierdut viaţa, anul trecut, în accidente grave de circulaţie, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia Rutieră, care vrea să continue campania de educaţie rutieră "Alege viaţa!", prin difuzarea spotului TV "Nu te lăsa condus de alcool!".

Urmărește
9 afișări

"Siguranţa traficului rutier reprezintă în momentul de faţă una dintre problemele majore cu care ne confruntăm zilnic, indiferent de calitatea în care circulăm pe drumurile publice. Chiar dacă, în România, în cursul anului 2010, numărul şi consecinţele accidentelor grave de circulaţie au scăzut pentru al doilea an consecutiv, mortalitatea rutieră rămâne încă la cote ridicate, în cursul anului trecut pierzându-şi viaţa în asemenea evenimente 2.363 persoane, ceea ce reprezintă echivalentul populaţiei unei mici localităţi urbane. Cauzele acestei stări de fapt sunt reprezentate, în principal, de necunoaşterea şi nerespectarea legislaţiei rutiere, precum şi lipsa unei educaţii rutiere solide", se arată într-o adresă transmisă Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia Rutieră.

Potrivit adresei, pentru creşterea eficienţei activităţilor de combatere a cauzelor care contribuie la producerea accidentelor grave de circulaţie, Direcţia Rutieră a iniţiat Campania naţională de educaţie rutieră "Alege viaţa!", în cadrul căreia a fost realizat spotul "Nu te lăsa condus de alcool!".

Astfel, Direcţia Rutieră a solicitat CNA aprobarea difuzării spotului "Nu te lăsa condus de alcool!", pe posturile naţionale de televiziune, în mod gratuit şi "fără a fi contabilizat în timpul rezervat publicităţii, materialul în cauză având caracter non-comercial".

CNA a aprobat solicitarea Direcţiei Rutiere.

Şi în 2010, CNA a aprobat difuzarea pe posturile de televiziune, în regim non-comercial, a cinci spoturi, intitulate "Alcool", "Moto", "Neatenţie", "Prioritate pietoni" şi "Viteză", aferente campaniei de educaţie rutieră "Alege viaţa!", derulată de Direcţia Rutieră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici