„Fotografia inculpatului Ghiţă Sebastian a figurat pe site ul instituţiei până în momentul în care s-a primit din partea autorităţilor sârbe, confirmarea oficială ca acesta a fost arestat în vederea extrădarii. Autorităţile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioada de 18 zile in vederea extradării, începând cu 14.04.2017. Poliţia Română a informat Ministerul Justiţiei, pentru că acesta este institutia abilitată a demara procedura de extrădare. Conform prevederilor legale, in acest moment Poliţia Română nu mai are competenta in acest caz”, transmite IGPR.
Poliţia Română susţine că, dacă la momentul extrădării, autorităţile sârbe vor solicita ca partea română sa efectueze escortă în ţară a inculpatului, poliţiştii români vor efectua acest serviciu.
Citeşte şi: Concertele din Piata Constituţiei, din a doua zi de Paşte, au fost anulate din cauza vremii
Citeşte şi: AGLOMERAŢIE la frontiera de vest a României, unde se aşteaptă şi 90 de minute la ieşirea din ţară. „Când am venit şi era ministra aici, am stat cel mult cinci minute, acum stăm peste o oră”
Citeşte şi: Trafic rutier restricţionat pe un drum din judeţul Alba în urma unui accident cu patru răniţi
Citeşte şi: Şapte persoane, printre care trei copii, au fost rănite în urma unui accident în judeţul Bacău