În total, poliţiştii judiciarişti au găsit, în perioada 23-29 mai, 112 persoane dispărute şi 92 de persoane urmărite naţional, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Persoanele urmărite naţional fie se sustrăgeau arestării preventive, fie pedepsei cu închisoarea. Astfel, 71 dintre acestea fuseseră condamnate la închisoare, 13 fuseseră arestate preventiv, iar şapte aveau mandate europene de arestare.
Tot în perioada menţionată, în urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională-Biroul Naţional Interpol şi Biroul SIRENE, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 30 de persoane urmărite de autorităţile române.