IGPR: Profilul genetic al rămăşiţelor găsite, comparat cu cel al mamei lui Costea
Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române a demarat activităţi pentru stabilirea profilului genetic prelevat din resturile de cadavru uman, recuperate de poliţişti în zona Rânca, bănuind că sunt ale lui Costea Veclev, urmând să fie comparat cu cel al mamei.
IGPR: Profilul genetic al rămăşiţelor găsite, comparat cu cel al mamei lui Costea (Imagine: Gigi Ciuncanu/Mediafax Foto)
Luni, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, membrii familiei copilului dispărut la data de 24 iulie, în zona montană Rânca, din judeţul Gorj, au recunoscut articolele vestimentare prezentate pentru recunoaştere, informează, printr-un comunicat, IGPR.
"Pentru o concluzie de certitudine, se aşteaptă rezultatele expertizelor efectuate de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici şi Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române", spune sursa citată.
Astfel, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" au fost depuse resturile de cadavru uman găsit la data de 16 august pe valea pârâului Dâlbanu, din zona montană Rânca, în vederea efectuării expertizei medico-legale şi stabilirii cauzei decesului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Care sunt şansele ca Ucraina să îşi recapete statutul de putere nucleară? Răspunsul lui Kellogg
-
Democraţii din Camera Reprezentanţilor solicită o anchetă de securitate asupra departamentului condus de Elon Musk
-
Prima ţară din UE care anunţă că ia în calcul ieşirea din OMS. Mişcarea, după deciziile luate de SUA şi Argentina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO