Radu Lambrino a fost numit în funcţia de asistent-cabinet, la Cabinetul ministrului Administraţiei şi Internelor, în 1 decembrie 2010, potrivit OG 32/1998, nefiind incidente prevederile articolului 22 din OUG 34/2009 privind rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, se arată într-o precizare de vineri a MAI.
De asemenea, Marian Cardaş a fost angajat la Baza Logistică a Jandarmeriei Române în 1 octombrie 2010, în urma unui concurs.
Postul respectiv a fost aprobat pentru a fi ocupat prin examen sau concurs în 1 aprilie 2010, anterior aprobării OUG 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar, cu respectarea articolului 22 alineatul (2) din OUG 34/2009, în vigoare la momentul respectiv, mai arată MAI.
Un post de televiziune anunţa că ministrul Traian Igaş a continuat să facă angajări în MAI, deşi posturile fuseseră blocate. El şi-ar fi adus şoferul pe care îl avea la Senat, Marian Cardaş, atunci când a fost numit în funcţia de ministru.
O altă angajare sub semnul întrebării ar fi cea a fostului deputat de Timiş, Radu Lambrino, despre care se spune că este finul fostului preşedinte PDL Timiş Dorel Borza, mai susţinea postul TV.