Pacienta a ajuns la Spitalul din Vaslui luni după-amiaza, iar în timpul nopţii starea ei s-a agravat.
„A fost adusă cu Ambulanţa şi avea simptome care îi influenţau starea generală. A fost internată la Pediatrie, iar în cursul nopţii starea ei s-a agravat brusc, cu simptome de meningită meningococică. A fost consultată de medicul de boli infecţioase, care a decis transferul la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Potrivit acesteia, pacienta era în stare gravă, a fost intubată şi transferată, marţi dimineaţa, cu ajutorul unei echipe de terapie intensivă mobilă la Iaşi.
Conducerea Spitalului din Vaslui susţine că au fost luate toate măsurile necesare pentru a se evita o eventuală răspândire a bolii.
„Saloanele au fost dezinfectate, iar toţii cei care au venit în contact cu pacienta- alţi bolnavi sau cadre medicale- au primit medicaţie profilactică. Ceilalţi pacienţi care au fost în contact cu adolescent au fost mutaţi în Secţia de Boli Infecţioase a spitalului”, a mai spus Ana Rinder.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că o fată din Botoşani este suspectă de meningită, dar deocamdată nu se impune introducerea obligatorie a vaccinării împotriva meningitei.
Joia trecută, o elevă de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Capitală, confirmată cu meningită, a murit.