Iliescu, întrebat la troiţa din faţa TVR cine este vinovat pentru cei care au murit la revoluţie

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost întrebat de un bărbat, luni, la finalul ceremoniei de depunere a coroanelor de flori la troiţa de la Televiziunea Română, cine este vinovat pentru cei care au murit la revoluţia din decembrie 1989.

Urmărește
225 afișări
Imaginea articolului Iliescu, întrebat la troiţa din faţa TVR cine este vinovat pentru cei care au murit la revoluţie

Iliescu, întrebat la troiţa din faţa TVR cine este vinovat pentru cei care au murit la revoluţie (Imagine: Mediafax Foto)

Ion Iliescu nu i-a răspuns bărbatului, iar ceremonia a continuat în linişte, nefiind alte incidente.

Apoi au avut loc depuneri de coroane de flori şi la troiţa Eroilor Paraşutişi, aflată în curtea Televiziunii Române. La finalul ceremoniei, unul dintre participanţi i-a rugat pe cei aflaţi la eveniment să spună o rugăciune în memoria celor care au murit, în decembrie 1989, în apropierea sediului televiziunii naţionale.

Foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au făcut o poză de grup cu oamenii care au participat la ceremoniile de comemorare, după care au reconstituit traseul grupului care a ocupat Televiziunea în decembrie 1989, intrând în sediul TVR.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost huiduit din nou, luni dimineaţă, la manifestările de comemorare a eroilor revoluţiei din Piaţa Revoluţiei. Un bătrân a încercat să se apropie de Ion Iliescu, fiind oprit de forţele de ordine, moment în care a început să îl huiduie. Acesta i-a reproşat fostului preşedinte că este responsabil de moartea celor doi copii ai săi, din anii 1993 şi 1994, care aveau concepţii monarhiste.

Manifestările din sediul TVR au degenerat, revoluţionarii certându-se între ei şi cu Ion Iliescu

Manifestările din sediul Televiziunii Române au degenerat, revoluţionarii începând să se certe între ei şi cu fostul preşedinte Ion Iliescu, într-un studio al TVR, unde au venit pentru a reconstitui momentul ocupării televiziunii în decembrie 1989.

După ceremoniile de comemorare din faţa sediului TVR, fostul preşedinte Ion Iliescu şi câţiva revoluţionari au venit în studiou 4 pentru a povesti cum au ocupat, în 22 decembrie 1989, Televiziunea Română.

Cazimir Ionescu a început să povestească despre grupul de revoluţionari care a ocupat Televiziunea Română în 22 decembrie '89, moment în care un revoluţionar i-a reproşat că "povesteşte din auzite", pentru că acesta nu ar fi fost de faţă atunci, fiind plecat din Bucureşti din dimineaţa de 22 decembrie.

Ulterior, Ion Iliescu a ţinut un discurs despre importanţa Radiodifuziunii şi a Televiziunii în transmiterea evenimentelor din timpul revoluţiei. Iliescu a mai spus că revoluţia nu a fost nici lovitură de stat, nici "făcătură", ci a fost "o veritabilă ridicare în masă, mai ales a muncitorimi industriale".

Fostul preşedinte a mai spus că multe persoane l-au întrebat, inclusiv luni, la ceremoniile de comemorare a 19 ani de la revoluţiei, "după fuga lui Ceauşescu cine răspunde de morţi". Iliescu a replicat că asta este "o ticăloşie şi o fabulaţie", şi că nu el şi apropiaţii lui sunt răspunzători de cei care au murit în decembrie 1989.

Discursul lui Iliescu a fost întrerupt de profesorul Mihai Voicu şi de un alt revoluţionar Leşu, care s-au declarat nemulţumiţi de evoluţia regimului politic din România după decembrie '89 şi de felul în care sunt trataţi cei care au participat la revoluţie.

După părăsirea studioului 4, mai mulţi revoluţionari au fost implicaţi într-un conflict pe holurile televiziunii, legat de cei care au participat cu adevărat la revoluţie şi cine îşi merită ceritficatul de revoluţionar.

Citeşte:

Ion Iliescu, primit cu ostilitate şi lovit cu monede la comemorarea eroilor Revoluţiei

Iliescu: Incidentul de la cimitirul Eroilor, un "act de provocare" organizat de "impostorul" Mărieş

PSD: "Manifestările" la care a fost supus Ion Iliescu sunt regretabile

Ion Iliescu, huiduit din nou la comemorarea eroilor Revoluţiei

Iliescu: Astfel de oameni sunt nişte dezaxaţi care trebuie ignoraţi cu desăvârşire

SPP i-a recomandat lui Iliescu să nu participe la comemorarea Revoluţiei - surse

Bătrânul care l-a huiduit pe Iliescu, amendat cu 200 de lei

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici