- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.12.2013, 13:55)
- Liviu Dadacus
Iliescu, revoluţionarilor: Sunt bani, se reia plata pentru cei cu merite deosebite, vorbesc cu Ponta
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, le-a spus, joi, revoluţionarilor care i s-au plâns de greutăţile materiale pe care le întâmpină după suspendarea indemnizaţiei pe care o primeau, că există bani şi că plata pentru cei cu merite deosebite se va relua, el arătând că va vorbi cu premierul.

Iliescu, revoluţionarilor: Sunt bani, se reia plata pentru cei cu merite deosebite, vorbesc cu Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)
"Sunt bani şi se va relua plata. Ea a fost suspendată (...) Eu am să vorbesc cu el (cu Victor Ponta, n.r.) ca să abordeze lucrurile direct, să ajute secretariatul de stat. Nu e lipsa acestui Guvern. Boc a întrerupt şi e greu să revii la normalitate", le-a spus Iliescu revoluţionarilor, pe holul Parlamentului.
Revoluţionarii i-au transmis că au pierdut foarte mulţi abani în instanţă, unul dintre aceştia, preşedinte de asociaţie de revoluţionari, precizând că a făcut 700 de dosare. "Asta înseamnă o groază de bani. Cu ei rezolvam problema indemnizaţiei", i-a spus revoluţionarul lui Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD i-a răspuns că secretariatul de stat pentru revoluţionari prezintă o documentaţie în acest sent. "Nu poate să dea la douăzeci şi ceva de mii de oameni. Nu o să câştige toţi în instanţă", i-a spus Iliescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Reprezentantul revoluţionarilor i-a spus că Ordonanţa 84, emisă de Guvernul Boc, este cea care suspendă plata pentru revoluţionari şi i-a reproşat că problema nu a fost rezolvată de USL, deşi au trecut doi ani şi jumătate.
"Ordonanţa 84, cea care taie banii revoluţionarilor, a fost dată în data de 12 şi tot în 12 a fost publicată în Monitorul oficial, deci s-a încălcat dreptul de a se comunica, de a discuta cu societatea civilă. E făcută cu încălcarea legii. Orice om de bună credinţă, jurist, putea până acum să o rezolve. Faptul că nu s-a dorit rezolvarea pe noi ne pune pe gânduri", a spus revoluţionarul.
"Nu că nu s-a dorit. Existau douăzeci şi ceva de mii de certificate, secretariatul lucrează. Sunt trei categorii distincte: răniţii, familiile celor decedaţi şi cei cu merite deosebite. Ăşta au fost suspendaţi la plată, celelalate merg în continuare", a spus Iliescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe