Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii a precizat că Andreea Maria Pătraşcu lucrează la Departamentul Relaţii Internaţionale, iar ca angajat nu au fost niciodată probleme în legătură cu ea.
Bratu a mai spus că nu avea cunoştinţă despre problemele personale ale soţiei sirianului Haj Saleh Moustafa.
Soţia sirianului găsit mort, pe 8 aprilie, în portbagajul unei maşini în Capitală, a fost reţinută de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, împreună cu amantul ei, cei doi fiind suspectaţi că l-au omorât pe Haj Saleh Moustafa, în vârstă de 52 de ani, potrivit unor surse din Poliţie.
Cadavrul cetăţeanului sirian, soţul lui Pătraşcu, a fost găsit în 8 aprilie, într-o geantă aflată în portbagajul unei maşini cu număr de Constanţa, înscrisă pe numele societăţii Perla Majestic, care era parcată pe Şoseaua Pantelimon, vizavi de Secţia 9 de Poliţie.
Bărbatul fusese dat dispărut, de amanta lui, în ianuarie, deşi nu se mai ştia nimic despre el din 14 decembrie 2014.
Haj Saleh Moustafa, în vârstă de 52 de ani, locuia în Bucureşti, într-un bloc situat într-un complex rezidenţial, însă avea reşedinţa în localitatea constănţeană Năvodari, el deţinând două societăţi comerciale.
Potrivit reprezentanţilor societăţii Perla Majestic, Haj Saleh Moustafa este un fost colaborator al uneia dintre firmele grupului. Haj Saleh, absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, stătea în România de aproximativ 20 de ani, era căsătorit şi avea un copil de nouă ani.
Poliţiştii au deschis portbagajul în care a fost găsit cadavrul său după ce au fost anunţaţi de nişte muncitori care lucrau în zonă şi care trebuiau să mute maşina că au simţit un miros puternic. Trupul sirianului era într-o stare avansată de putrefacţie, dar nu fusese tranşat, ci aşezat în aşa fel încât să încapă în geantă, acesta fiind îmbrăcat cu costum, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Autopsia nu a relevat cauza morţii, medicii legişti găsind pe trupul sirianului doar răni superficiale, care nu i-ar fi putut provoca moartea.
Ancheta este desfăşurată de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.