Prima pagină » Social » O moldoveancă a încercat să ajungă la iubitul ei din Franţa folosind un fals certificat de căsătorie. Acum, nu va mai ajunge la el

O moldoveancă a încercat să ajungă la iubitul ei din Franţa folosind un fals certificat de căsătorie. Acum, nu va mai ajunge la el

O moldoveancă a încercat să ajungă la iubitul ei din Franţa folosind un fals certificat de căsătorie. Acum, nu va mai ajunge la el
Petru Mazilu
02 apr. 2021, 12:15, Social

Certificatul de căsătorie fals a fost descoperit la controlul de frontieră efectuat la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier. Incidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în momentul în care la frontieră a ajuns un autocar care venea din Republica Moldova şi se îndrepta către Franţa.

La controlul de frontieră, femeia de 30 de ani a arătat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de căsătorie în care apărea că ar fi soţie unui cetăţean român, pentru a justifica scopul călătoriei în tranzit prin România.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de căsătorie, poliţiştii au făcut verificări suplimentare şi au constatat că este fals.

Tânăra le-a spus că intenţiona să ajungă în Franţa, la prietenul ei şi că tot acesta i-a procurat certificatul de căsătorie fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.