”Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul petrecut în aceste zile, în care un număr de cinci copii născuţi la maternitatea Giuleşti au fost internaţi cu stafilococ auriu şi monitorizează situaţia, după sesizarea din oficiu de anul trecut, în cazul infectării cu acelaşi stafilococ a 20 de nou-născuţi la aceeaşi maternitate”, transmite instituţia într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Sesizarea din oficiu vizează încălcarea articolului din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor, transmite sursa citată.
La Spitalul Grigore Alexandrescu se mai află în acest moment internaţi trei copii din cei cinci suspecţi de infecţie cu stafilococ, un singur caz, din cele rămase, fiind confirmat cu această bacterie, a transmis joi Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au transmis, joi, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că din informaţiile furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPMB), la Spitalul Grigore Alexandrescu au fost internaţi cinci copii născuţi la Maternitatea Giuleşti, sub suspiciunea unor infecţii stafilococice. Doi au fost externaţi, trei se află în continuare sub supraveghere. Un singur caz din cele rămase a fost confirmat până acum cu stafilococ MRSA.
Pentru celelalte două cazuri, probele sunt în lucru.