- Home
- Social
- (31.08.2024, 11:57)
- Iulian Moşneagu
Imagini superbe la Chişinău, cu ocazia Zilei Limbii Române. 2.000 de persoane au participat la Marea Dictare Naţională
- Aproximativ 2.000 de persoane au participat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău la Marea Dictare Naţională, ediţia a II-a.
- Marea Dictare Naţională îşi propune sărbătorirea limbii române şi promovarea vorbirii şi scrierii corecte în rândul populaţiei.
- Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Limbii Române.

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu
Aproape 1.000 de bănci au fost amplasate în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău pentru Marea Dictare Naţională. Evenimentul a avut loc la ora 9:00.
Partenerii evenimentului sunt Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova şi Academia de Studii Economice din Moldova.
Dictările vor fi verificate pe parcursul lunii septembrie de o comisie specială, iar cei mai buni participanţi vor fi premiaţi în cadrul unui eveniment public.
„Cuvântul are puterea de a crea sau distruge lumi, iar pentru noi cuvântul în limba română are o putere dublă. Pentru că vine ca o moştenire nepreţuită lăsată de înaintaşi, dar şi ca o datorie, aproape sacră, pe care o ducem înainte, către urmaşi. Le mulţumesc scriitorilor, oamenilor de cultură, profesorilor de limbă română şi tuturor celor care prin munca lor duc mai departe această moştenire preţioasă”, a spus Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Cu recunoştinţă faţă de cei care au păstrat limba română vie pe aceste meleaguri în cele mai crunte timpuri, când pentru rostirea unei poezii în limba română puteai fi arestat, celebrăm azi libertatea şi bucuria de a trăi în limba noastră. Vă mulţumesc tuturor pentru grija de a vorbi şi a scrie corect în limba română. Trăiască limba română!”, a adăugat Maia Sandu.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe