Video Îmbrăţisări gratuite în Parcul Cişmigiu şi în stradă
Voluntarii proiectului Lume Bună şi ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, însoţiţi ad hoc de tineri simpatizanţi, au oferit, miercuri, îmbrăţişări gratuite oamenilor din Parcul Cişmigiu şi de pe străzile Capitalei, acţiuni similare fiind organizate în alte peste 60 de oraşe din ţară.
Acesta a fost al treilea eveniment "Îmbrăţişări gratuite" organizat la nivel naţional, pentru care s-au înscris aproximativ 1.500 de voluntari.
"Marea îmbrăţişare" a început în Bucureşti la foişorul de lemn din Parcul Cişmigiu, unde membrii Drum Cafe au invitat o parte din voluntari, dar şi din trecători să ia parte la o lecţie-demonstraţie de bătut în tobe africane. Aproximativ 30 de persoane de toate vârstele au învăţat, timp de peste o jumătate de oră, să bată în sincron ritmuri africane pe tobe tradiţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
O parte din voluntari, însoţiţi de alţi tineri simpatizanţi ai proiectului, au mers apoi pe aleile din parc şi pe Bulevardul Regina Elisabeta, până în Piaţa Universităţii, oferind trecătorilor îmbrăţişări pentru a-i binedispune. Tinerii au afişat bannere cu inscripţiile "Free Hugs" sau "Îmbrăţişări gratuite", organizând, la sfârşitul traseului, o îmbrăţişare de grup pentru a celebra succesul campaniei.
Proiectul a fost susţinut, la nivel naţional, de Fundaţia Tineri pentru Tineri, Asociaţia Studenţilor la Jurnalism şi Comunicare (ASJC), ASER, Cercetaşii României, Asociaţia Martalogus, Clubul Montan Anotimpul 5, AIESEC, Asociaţia Studenţilor Informaticieni Ieşeni, Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara, Societatea Studenţilor Medicinişti din Craiova (SSM), AIE - Quiz şi Asociaţia Antidrog "Alege Viaţa".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO