Impactul pestei porcine: Carnea de porc, mai ieftină în zonele afectate de epidemie

Gorjenii care cumpără un porc pentru Crăciun de la crescătorii locali plătesc 10 lei pentru un kilogram, în timp ce oltenii, unde au fost semnalate cazuri de pestă porcină, cumpără porcul cu 8 lei kilogramul, de la crescătorii din satele judeţului.

Urmărește
464 afișări
Imaginea articolului Impactul pestei porcine: Carnea de porc, mai ieftină în zonele afectate de epidemie

Impactul pestei porcine: Carnea de porc, mai ieftină în zonele afectate de epidemie

În judeţul Gorj nu s-au înregistrat cazuri de pestă porcină africană, iar porcul crescut la ţară se vinde la acelaşi preţ sau chiar mai ieftin ca anul trecut. Kilogramul de porc viu costă între 10 şi 12 lei, însă oamenii sunt dispuşi să negocieze.

La supermarket, preţul unui kilogram de carne tocată de porc porneşte de la 10,99 lei, în timp ce pulpa de porc fără os costă 13 lei.

"În judeţul Gorj s-au sacrificat în jur de 45.000 de porci, după calculul nostru, la trichina. A fost foarte slab în ceea ce priveşte examinările, cel puţin în pieţele din oraşe. Nu au venit oamenii, cu toate că i-am atenţionat că am avut nouă cazuri de trichină la mistreţi, nu au venit. Probabil mulţi nu au venit de teamă să nu ne ducem noi să le luăm porcii. (…). La noi nu au fost cazuri de pestă porcină. Trebuie ca oamenii să stie că nu se vinde nimic fără documente. Dacă e porcul viu este nevoie de formular de mişcare de la exploataţia de unde pleacă, către cea la care ajunge. Dacă îl ia carcasă trebuie buletin pentru analiză trichină şi formular de sacrificare, consum propriu", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Nicolae Călescu, directorul DSVSA Gorj.

De teamă să nu rămână cu porcii nevânduţi, oamenii care locuiesc la ţară sunt dispuşi să negocieze, având interesul să vândă în perioada aceasta, a Crăciunului.

"Eu vând porc de 180 de kilograme, cred că are mai mult chiar, este negociabil preţul. Zece lei kilogramul este preţul de pornire, însă e negociabil. A mai luat în greutate în ultimele două săptămâni, dar calculăm la 180 de kilograme. Am toate actele, are cercel, nu e nicio problemă cu pesta", a spus un localnic din comuna Turburea, judeţul Gorj.

Site-urile de anunţuri sunt pline de oferte, iar vânzătorii sunt de toate felurile. Unii dintre ei sunt dispuşi să lase mult la preţ, doar să nu le fie cerute acte.

"Eu am un porc de 170 de kilograme şi unul de 200. Preţul este de nouă lei pe kilogram. Am dat unul, mai avem doi, ne înţelegem la preţ. Nu avem ce trebuie pentru transport. A venit cineva de la Târgu-Jiu şi a cumpărat, dar tot aşa. La noi nu au fost probleme cu pesta porcină", a spus o femeie din Cruşeţ.

Şi în judeţul Olt, preţul este negociabil, dar nu din cauza actelor, ci din cauza faptului că în mai multe localităţi au fost semnalate cazuri de pestă porcină.

"Preţurile au rămas cam la fel ca anul trecut, chiar mai mici, cel puţin în zonă noastră, pentru că le e frică şi oamenilor să cumpere, de teamă că ar putea fi din zona cu pestă", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, o femeie din comuna Urzica, judeţul Olt.

Preţurile pentru porcii îngrăşaţi de Crăciun pornesc de la 8 lei pe kilogram.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, în judeţ au fost înregistrate cinci focare de pestă porcină africană, atât la porcii domestici din gospodării din localităţile Rusăneşti şi Cilieni, cât şi două cazuri la mistreţi din fondul de vânătoare 43 Frunzaru, de pe raza comunei Dăneasa, satul Pestra.

În urma uciderii preventive a porcilor din localităţile afectate de pestă, în judeţul Olt, au fost întocmite 125 de dosare de evaluare pentru despăgubirea proprietarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici