- Home
- Social
- SIBIU, (18.08.2013, 13:51)
- Departamentul Corespondenţi
Împăratul Iulian, după decesul lui Florin Cioabă: Urmează 30 de zile de doliu şi funeralii cum nu s-au mai văzut
Împăratul romilor Iulian a declarat, după aflarea veştii că Florin Cioabă a decedat în Turcia, că vor urma 30 de zile de doliu şi funeralii "cum nu s-au mai văzut" şi a îndemnat comunitatea romilor la pace.

Împăratul Iulian, după decesul lui Florin Cioabă: Urmează 30 de zile de doliu şi funeralii cum nu s-au mai văzut
Împăratul romilor Iulian a declarat corespondentului MEDIAFAX, duminică, după ce a aflat despre decesul lui Florin Cioabă, că este o tragedie şi că va urma o perioadă de doliu de 30 de zile, dar şi funeralii "cum nu s-au mai văzut".
"Am fost sunat din Turcia de copiii lui Cioabă, care mi-au spus că regele a murit. Urmează 30 de zile de doliu. Peste două-trei săptămâni vom întruni Consiliul de Coroană şi vom hotărî cine îl va urma la tron. Conform legii noastre, cel care îi urmează este Dorin, fiul lui cel mare", a declarat Iulian.
Potrivit acestuia, copiii lui Florin Cioabă i-au spus că "inima artificială ce i-a fost montată nu a mai funcţionat".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Întrebat cum se vor desfăşura funeraliile, Împăratul Iulian a declarat: "Vor fi funeralii deosebite, cum nu s-au mai văzut până acum, care vor dura trei zile".
Iulian a transmis şi un mesaj comunităţii de romi pe care îi îndeamnă la pace şi linişte, rugându-i să stea liniştiţi, pentru că "cei care trebuie să aibă grijă de ei vor avea în continuare şi să nu facă fapte rele, cum au făcut sâmbătă, la Lugoj".
Rude şi apropiaţi ai lui Florin Cioabă s-au adunat, duminică, la reşedinţa familiei din municipiul Sibiu, însă porţile casei au fost închise, cei prezenţi refuzând să dea declaraţii şi spunând că vor "să-şi plângă mortul".
De asemenea, la biserica aflată în apropiere de reşedinţa familiei, unde Florin Cioabă era pastor, au venit aproximativ 40 de persoane, uşile fiind închise pentru rugăciune.
Familia lui Florin Cioabă doreşte ca acesta să fie înmormântat în acelaşi cavou cu tatăl său, Ioan Cioabă, în Cimitirul Municipal din Sibiu.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai familiei.
Informaţia a fost confirmată de rudele lui Cioabă, care au precizat, pentru MEDIAFAX, că decesul s-a produs la 11.10, în urma unui stop cardio-respirator.
Fiul acestuia, Dorin Cioabă, declara sâmbătă că tatăl său a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie.
Dorin Cioabă a mai spus că tatăl său se simte "mai bine" după intervenţia făcută vineri, despre care afirma că a fost una "salvatoare".
Medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă, vineri seară, un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge.
Procedura, una extrem de riscantă, a durat patru ore şi s-a încheiat cu succes.
Potrivit unor apropiaţi ai familiei, medicii care i-au montat lui Cioabă dispozitivul sunt renumţi în Turcia şi în lume pentru astfel de intervenţii prin care, practic, pacientului i se instalează o inimă artificială.
Intervenţia a fost făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe