- Home
- Social
- TÂRGU MUREŞ, (15.01.2015, 21:07)
- Dana Pasca , Sanda Viţelar
Implant de ”inimă artificială”, realizat în premieră în România la IBCvT din Târgu Mureş
Un dispozitiv care funcţionează asemenea unei pompe şi reglează debitul cardiac, numit "inimă artificială", i-a fost implantat, joi, unui pacient de 44 de ani, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT)din Târgu Mureş, operaţia fiind o premieră în România.
Urmărește
2313 afișări
Implant de ”inimă artificială”, realizat în premieră în România la IBCvT din Târgu Mureş (Imagine: Shutterstock)
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) din Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, medicul Bojan Biocina din Croaţia şi doctorul Peter Branecky din Germania au realizat, joi, la Târgu Mureş, primul implant din România pentru reglarea debitului cardiac, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Operaţia a fost făcută la un pacient de 44 de ani, din Suceava, care era pe lista de transplant de un an şi jumătate şi care între timp a suferit o agravare a stării generale.
"Este vorba de un dispozitiv care utilizează ca sursă de energie electricitatea, practic, este vorba de o pompă care se implantează în interiorul ventriculului stâng şi are rolul de a prelua cantitatea de sânge pe care ventriculul nu reuşeşte să o ejecteze pe căile naturale, punând în repaus muşchiul inimii, care nu face faţă acestei sarcini. Starea noastră de bine se datorează acestei activităţi cardiace care asigură un debit de 7-8 litri pe minut", a explicat Horaţiu Suciu.
El a precizat, la finalul intervenţiei chirurgicale, că acest prim pas trebuie urmat de un program naţional de tratament al insuficienţei cardiace.
"Această primă implantare trebuie urmată de un program de tratament al insuficienţei cardiace. Din informaţiile pe care le am şi din demersurile pe care le-am făcut, atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, domnul ministru Bănicioiu, cât şi preşedintele CNAS, am fost asigurat că vom fi sprijiniţi, clinicile care derulează program de transplant cardiac, să derulăm un astfel de program", a afirmat el.
Horaţiu Suciu a declarat că insuficienţa cardiacă afectează o mare parte a populaţiei şi că soluţia implantării acestui tip de dispozitiv este considerată un tratament modern în întreaga Europă.
"Acest tratament modern vine ca o soluţie complementară faţă de transplantul cardiac, care este un tratament modern al insuficienţei cardiace, dar există şi impedimente, cum ar fi lipsa donorilor, valabil în toate ţările din Europa, precum şi o categorie de pacienţi care nu se încadrează în această indicaţie de transplant cardiac. Este un procedeu complementar, vine în ajutorul acestor pacienţi, fie de a aştepta în siguranţă transplantarea cordului, care nu poate fi prevăzut întotdeauna, şi poate să fie şi o alternativă la transplant pentru o anumită categorie de pacienţi. Sunt pacienţi care stau de 6-7 ani pe un astfel de dispozitiv pe care l-am implantat astăzi (joi - n.r.). În sfârşit şi ţara noastră se aliniază unor standarde în tratamentul modern al insuficienţei cardiace", a spus Horaţiu Suciu.
Medicul croat Bojan Biocina a arătat că procedura realizată în premieră la Târgu Mureş este uzuală în ţara sa.
"Sunt foarte bucuros că am putut participa la această intervenţie şi că am putut împărtăşi din experienţa pe care am dobândit-o în Croaţia. Acest procedeu este deosebit de important deoarece se salvează vieţile acelor persoane care nu ajung să obţină un transplant şi, aşa cum am aflat acum, din acest punct de vedere în România există o problemă. Noi, în Croaţia, avem o rată de transplant de 10-11 la un milion de locuitori şi este una dintre cele mai ridicate din lume, mai mult decât atât, anual implantăm aproximativ şapte astfel de dispozitive la un milion de locuitori. La nivel global acest procedeu reprezintă un standard de îngrijire şi este o reală alternativă la transplant. Rezultatele clinice după implantarea acestui dispozitiv sunt similare cu cele de după realizarea unui transplant. Este evident că niciodată nu vor exista sufieiciente inimi pentru a acoperi nevoia de transplant. Eu felicit România pentru că a a intrat în clubul ţărilor care realizează astfel de intervenţii şi cred că acest program se va dezvolta şi că va acoperi nevoile pacienţilor care suferă de insuficienţă cardiacă", a declarat el.
Dispozitivul costă aproximativ 90.000 de euro cu TVA, toate costurile intervenţiei de la Târgu Mureş fiind suportate din fondurile primite de IBCvT Târgu Mureş în cadrul programului naţional de transplant.
Procedeul se realizează de mai mult timp în Europa Centrală, în timp ce în zona Europei de Est au fost începute programe similare în Croaţia, în 2007, în Ungaria în 2012, în Serbia în 2013.
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, anunţa, în decembrie, că se doreşte introducerea noului procedeu, prin care pacienţilor care au nevoie de transplant li se introduce o "inimă artificială" - un dispozitiv care funcţionează ca o pompă, preluând activitatea muşchiului inimii şi reglând debitul cardiac.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 09:47
Meta susţine că renunţarea la verificarea faptelor nu a afectat cheltuielile din publicitate