Autorităţile sucevene au inaugurat, joi, proiectul „Centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene”, investiţie de 1,4 milioane de euro, din care jumătate finanţare prin POR, iar restul, în proporţii egale, de Primăria Suceava şi Consiliul Judeţean.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, spune însă că legislaţia actuală nu permite angajarea de personal la acest centru cultural, motiv pentru care i-a dat mandat special consilierului său pe probleme de cultură, Vasile Ilie, să gestioneze activitatea instituţiei, iar doi angajaţi ai biroului turism din Primărie îşi vor desfăşura activitatea în centul cultural.
„Nu avem posibilitatea să facem angajări”, a spus Lungu.
Consilierul primarului, Vasile Ilie, spune că se va ocupa de gestionarea acestei instituţii din calitatea sa de consilier cultural şi că, deşi nu are angajaţi, instituţia „va funcţiona normal”.
„Doresc ca acest centru să fie un punct important de vizitat în Suceava”, a spus consilierul primarului,
El a precizat că în incinta centrului vor fi vernisate expoziţii ale meşteşugarilor şi ale artiştilor plastici şi că vizitatorii vor putea vedea cum lucrează meşteşugarii şi chiar vor exista cursuri pentru diferitele meşteşuguri.
Clădirea, situată în apropierea Universităţii din Suceava , este structurată cu demisol, parter, două etaje şi mansardă şi este prevăzută cu lift. În clădire funcţionează, la parter, două puncte de informare, unul cu caracter turistic, iar altul privind activităţile din clădire.
La inaugurare, la parterul clădirii a fost prezentată şi o expoziţie de artizanat cu temă pascală.
La primul etaj al clădirii a fost amenajată o sală de conferinţe modernă cu caracter multimedia, iar la al doilea etaj sunt şapte ateliere meşteşugăreşti de confecţionare măşti, obiecte din lemn, ţesături, ouă încondeiate, pielărie, ceramică şi pictură de icoane, spaţiile fiind alocate gratuit meşterilor populari.
La mansardă sunt două spaţii expoziţionale care deservesc parţial atelierele meşteşugăreşti pentru expunerea produselor create.
Lucrările la construcţia clădirii au început în 2011, fiind incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului, care conţine cinci proiecte finanţate prin POR cu 28,8 milioane de euro.
La inaugurare au participat, pe lângă autorităţile locale şi judeţene, cei trei parlamentari PDL de Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Bălan şi deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, dar şi senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu.