30 de luni de închisoare de executat, doar 17 zile petrecute deja în teribila închisoare Wandsworth din Marea Britanie, dar Boris Becker speră să fie extrădat în Germania înainte de Crăciun. The Sun scrie, subliniind că în ţara sa i s-ar garanta condiţii mai bune decât cele cu care se confruntă în groaznicul penitenciar City.
După ce a fost condamnat la Londra la doi ani şi jumătate de închisoare pentru faliment fraudulos, Boris Becker a fost dus în celula sa într-o dubă de închisoare. Fostul campion german la tenis se prezentase în instanţă alături de partenerul său, Lilian de Carvalho Monteiro.
De asemenea, triplul campion de la Wimbledon, condamnat pentru că a ascuns aproape 3 milioane de euro de la organele fiscale, după ce a depus faliment, speră şi el la o reducere a pedepsei. Avocaţii lucrează pentru a o reduce la jumătate, astfel încât fostul manager al lui Djokovici să poată fi eliberat din închisoare încă din 2023 datorită unui comportament bun.
Lui Becker îi dă speranţă noile reguli ale Ministerului de Interne pentru străinii condamnaţi la mai mult de un an şi acelaşi minister a făcut cunoscut în ultimele zile „pentru fiecare deţinut aparţinând de altă naţionalitate, extrădarea este întotdeauna luată în considerare”.
Becker este găzduit într-o aripă mai puţin punitivă a durei închisori Wandsworth din Londra şi a început să predea limba engleză colegilor săi deţinuţi. Wandsworth, situat la câteva mile de Wimbledon, găzduieşte 1300 de deţinuţi.