În Botoşani, 107 elevi nu au fost admişi la liceu în urma primei etape a repartizării

Un număr de 107 absolvenţi de clasa a VIII-a din cei 4.746 de elevi înscrişi la admitere în judeţul Botoşani nu au fost repartizaţi la niciun liceu, în judeţ cea mai mare medie cu care s-a intrat la liceu fiind 9,99, iar cea mai mică - 3,89, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
14 afișări

Reprezentanţii ISJ Botoşani au declarat, marţi, că toţi elevii din judeţ vor avea locuri în licee pentru că sunt 6.100 de locuri în timp ce candidaţii înscrişi la examen sunt 4.746.

Doar elevii care nu au completat suficiente opţiuni sau care au rămas corigenţi nu vor fi repartizaţi la liceu în prima fază, dar pentru aceştia mai există încă două etape de repartizare.

"Nu stăm cu emoţii, pentru că avem locuri suficiente pentru toţi copiii (...) Aceşti copii care au avut opţiuni insuficiente nu vor fi repartizaţi în prima etapa, dar vor putea participa la etapa a doua, care are loc începând cu 14 iulie, repartizarea fiind pe 22 iulie", a declarat inspectorul şcolar Daniel Bucătaru.

El a precizat că 700 de elevi nu vor intra în prima etapă a admiterii computerizate. Dintre aceştia, 400 au rămas corigenţi , iar 300 de elevi nu au completat opţiunile, sau au declarat că vor merge la licee particulare.

În judeţul Botoşani au fost declaraţi admişi la liceu 4.639 elevi din cei 4.746 de elevi înscrişi la examen.

Cea mai mare medie cu care s-a intrat la liceu în judeţul Botoşani este 9,99, a unei eleve a Colegiului "Mihai Eminescu" din municipiul reşedinţă de judeţ în timp ce cea mai mică medie cu care un elev a fost declarat admis este 3,89 şi aparţine unei eleve a Şcolii cu clasele I-VIII Nicşeni.

Cea mai mare medie cu care nu a fost repartizat un elev a fost 6,09, din cauză că nu a completat suficiente opţiuni în fişa de înscriere.

Cei 107 elevi care au ramas nerepartizati vor putea participa la a doua etapa de repartizare.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a dat asigurări că, în acest an, toţi absolvenţii examenului de admitere la liceu vor avea un loc disponibil.

Etapa a doua va avea loc începând cu 14 iulie, iar repartizarea din această etapă va fi pe 22 iulie. Cea de-a treia etapă, în care vor fi repartizaţi elevii corigenţi, va avea loc între 1 şi 7 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici