În Buzău sunt în grevă funcţionarii din zeci de primării, de la Casa de Pensii, CJAS, Trezorerie
Angajaţii din câteva zeci de primării din judeţul Buzău care sunt membri ai CNSLR Frăţia, precum şi angajaţii Casei de Pensii, ai Casei de Asigurări de Sănătate, ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ai Trezoreriei şi administraţiilor fiscale au intrat luni în grevă generală.
În Buzău sunt în grevă funcţionarii din zeci de primării, de la Casa de Pensii, CJAS, Trezorerie (Imagine: Nicu Mircea/Mediafax Foto)
Potrivit liderului de la Buzău al CNSLR Frăţia, Cornel Radu, greva de solidaritate a fost declanşată luni în primăriile municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, la Primăria oraşului Pogoanele, dar şi în 26 de primării comunale unde angajaţii sunt membri de sindicat.
Cornel Radu a spus că la aceeaşi formă de protest au aderat şi angajaţii de la Casa de Pensii Buzău, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, la protest aderând şi o parte din salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Liderul de sindicat a precizat că nu vor fi în grevă angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în centrele de plasament întrucât copiii au nevoie de hrană, trebuie să fie îngrijiţi şi supravegheaţi.
De asemenea, poliţiştii buzoieni vor purta, luni, banderole albe pe braţ, în semn de solidaritate cu funcţionarii aflaţi în grevă generală.
Totodată, aproximativ 550 de membri ai Sindicatului Liber Finanţe Publice (SLFP) Buzău au intrat, luni, în grevă de solidaritate şi nu vor lucra cu publicul.
Potrivit liderului SLFP Buzău, Nicolae Adrian Radu, membrii sindicatului, care sunt angajaţi ai Trezoreriei şi ai administraţiilor fiscale, au intrat, luni dimineaţă, în grevă de solidaritate.
Liderul Sindicatului Liber Finanţe Publice Buzău a precizat că pe durata acestei zile protestatarii nu vor lucra cu publicul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO