În ce stare este, după operaţie, femeia din Mureş împuşcată din greşeală de un poliţist în misiune

Publicat: 09 02. 2019, 19:49
Actualizat: 31 03. 2020, 00:05

Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, conf. dr. Adela Golea, femeia a fost operate, sâmbătă dimineaţă, pentru extragerea glonţului, iar acum este internată la Secţia ATI.

”Pacienta a fost operată azi-dimineaţă (sâmbătă – n.r.), s-a reuşit extragerea glonţului, iar acum este internată la Secşia ATI. Este în comă indusă, intubată, ventilată, iar mâine dimineaţă (duminică – n.r.) se va face o examinare CT, să vedem situaţia locală şi după aceea se va decide”, a declarat dr. Golea pentru corespondentul MEDIAFAX.

Femeia din Reghin a fost împuşcată în cap, vineri seara, în timp ce mergea pe stradă, în localitatea Aluniş, după ce poliţiştii au făcut uz de armă pentru a prinde un şofer pe care l-au urmărit din Reghin.

În acest dosar, polliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incidentului.

Poliţia Mureş a transmis că a fost folosit armamentul din dotare, întrucât autoturismul urmărit rula cu viteză foarte mare înspre poliţişti.

De asemenea, şoferul fugar a pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.