- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
În funcţia de primar interimar la Râmnicu Vâlcea va fi unul dintre viceprimari
Funcţia de primar interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea va fi ocupată de unul dintre cei doi viceprimari, Romeo Rădulescu sau Eusebiu Veţeleanu, decizia urmând a fi luată în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, în urma condamnării la închisoare cu executare a primarului Mircia Gutău.
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
Potrivit prefectului judetului Vâlcea, Petre Ungureanu, Prefectura Vâlcea urmează să primeasca sentinţa în cazul primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, iar după aceea mandatul acestuia de primar va fi considerat încheiat.
"Astfel, funcţia de primar devine vacantă şi va fi ocupată de unul dintre viceprimari, urmând ca în termen de 90 de zile să se organizeze alegeri. Aceasta este procedura prevăzută de legea în vigoare", a declarat Petre Ungureanu.
Viceprimarii Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu sunt membri PDL, la alegerile locale din 2008 PDL obţinând funcţiile de primar, viceprimari şi 16 consilieri locali dintr-un total de 23.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Schimbare tactică a ruşilor. Experţii cred că armata lui Putin a rămas fără echipamente
-
Polonia urmează modelul Lituaniei şi stabileşte planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
-
Surpriză în războiul din Ucraina. Forţele de Apărare ale Ucrainei atacă trupele ruseşti din mai multe direcţii în regiunea Kursk
La nivelul organizaţiei judeţene a PDL, unde Mircia Gutău era preşedinte interimar din 2009, funcţia acestuia va fi ocupată de unul din cei doi vicepreşedinţi, Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, sau de senatorul Dorel Jurcan, au declarat surse din PDL.
Tribunalul Alba a emis, miercuri seară, mandate de arestare pe numele primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, şi a fostului viceprimar Nicolae Dicu, condamnaţi la închisoare cu executare pentru luare de mită, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv, miercuri, de instanţa supremă la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le va fi scăzută perioada arestului preventiv.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO