În Germania, automobilul se poate conduce şi dacă ai consumat marijuana. Care sunt limitele
Germania a legalizat consumul de marijuana chiar şi atunci când este condusă o maşină: o decizie care urmează liberalizării parţiale a substanţei, după cum a decis guvernul de la Berlin.
Cu toate acestea, liberalizarea nu este totală. Prevederea are anumite limite si restrictii: conducătorul auto trebuie să aibă permis de conducere de mai mult de doi ani.
De asemenea, trebuie să aibă peste 21 de ani şi concentraţia de THC – tetrahidrocannabinol, principiul psihoactiv al canabisului – nu trebuie să depăşească în sânge valoarea de 3,5 nanograme pe mililitru.
Codul rutier german prevedea limite doar pentru alcool, acum există şi limitări pentru marijuana.
Potrivit comisiei de experţi consultată de guvern, nu ar exista repercusiuni negative şi nici siguranţa rutieră nu ar fi pusă în pericol în aceste limite.
Sancţiunile pentru cei găsiţi cu o cantitate de THC mai mare decât cea permisă rămân neschimbate: amendă de 500 de euro şi suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.
Cum se vor efectua controalele? Se va analiza o probă de salivă şi, eventual, se va preleva şi o probă de sânge.