În jurul focului - "sufletul” împăratului Iulian, romii stabilesc cine moşteneşte coroana

Linişte în casa în care a locuit până la deces autointitulatul împărat al romilor Iulian I, doar focul - "sufletul celui decedat" - mai este întreţinut de oamenii apropiaţi din familie. Romii care fac parte din consiliul de coroană, adunaţi în jurul focului, stabilesc moştenitorul coroanei.

Urmărește
3657 afișări
Imaginea articolului În jurul focului - "sufletul” împăratului Iulian, romii stabilesc cine moşteneşte coroana

În jurul focului - "sufletul” împăratului Iulian, romii stabilesc cine moşteneşte coroana (Imagine:

În casa în care a locuit până la deces autointitulatul împărat al romilor Iulian I, a fost linişte vineri, doar focul - care reprezintă în tradiţia romă "sufletul celui decedat" a fost, din când în când, întreţinut de oamenii apropiaţi din familie.

Femeile au purtat părul despletit, o altă tradiţie a comunităţii spunând să atunci când cineva drag moare, ţigăncile îşi despletesc părul şi bocesc.

La fel s-a întâmplat şi în casa unde are loc priveghiul celui decedat şi unde doar cunoscuţii lui Iulian I pot intra.

"Asta este tradiţia de când e lumea, de când a fost în India. Când murea un cetăţean, se stătea la foc trei zile şi trei nopţi pentru binele rromilor. Aici se fac toate şedinţele, în aceste trei zile. Vorbim pe unde a umblat, ce a făcut, ce bine a făcut, totul, aici, în jurul focului. Toată noaptea toţi am stat strânşi aici, toţi care l-au cunoscut, până la 5 dimineaţa şi am povestit tot ce a făcut în viaţa lui”, a declarat Mihai Drăgan, fratele împăratului Iulian Rădulescu.

Acesta a spus despre fratele său că a fost un om cunoscut, care a ajutat foarte mult comunitatea rromă, iar oamenii îl respectau.

"A fost un om deosebit, cunoscut. Ţiganii înainte erau în corturi, erau destrăbălaţi. (...) Umblau în opinci, dezbăcaţi. El a ajutat comunitatea toată a ţiganilor, i-a adus în rândul lumii. Membrii comunităţii îl respectau foarte mult. El le spunea să nu facă prostii, să nu fim huliţi de români. Că e bine să fim lângă ei, lângă români. Noi am fost apropiaţi cu românii, aici, la Sibiu, nu ne-am hulit unii cu alţii”, a povestit fratele împăratului decedat.

Sora împăratului Iulian, Elena Mândra Rădulescu, a spus şi ea că fie iarnă sau vară, la priveghiul mortului femeile îşi despletesc părul şi bocesc, se stă la foc, care se aprinde o singură dată, el urmând să ardă până când mortul este dus la cimir. Apoi, cenuşa se duce la râu.

"În astea trei zile stăm în jurul focului. Asta e tradiţia. Stau femeile cu părul desfăcut şi bocesc. Stăm în priveghi până în zori de zi, apoi lumea pleacă acasă, iar seara iar se strâng. Până nu îl ducem la cimitir nu se stinge focul. Apoi se face curăţenie generală, nu rămâne nimic. Focul acesta nu se aprinde decât o dată. Se aprinde după ce a murit şi trei zile şi trei nopţi nu se stinge. După ce e dus la groapă şi pleacă lumea se stinge şi totul se duce la râu şi se dă pe apă”, a povestit Elena Mândra Rădulescu.

În timpul în care cel decedat este în casă, nu se mătură, nu se face curăţenie, nu se face mâncare nici în casa mortului, nici în casele rudelor apropiate, ba, mai mult, "nici ibricul de cafea nu se pune pe foc”, iar dacă vin oameni de departe, li se oferă hrană rece.

"Dacă era o judecată ţigănească, fratele meu comunica cu lumea, să se ajungă să fie bine, să nu se întâmple scandaluri, să nu fie probleme. Ţiganii ascultau de el. El decidea cum să facă bine”, spune sora lui Iulian I, care a venit la începutul anului, de la Târgu Jiu la Sibiu, pentru a avea grijă de fratele ei.

Femeia a povestit care au fost ultimele dorinţe ale împăratului.

"Am stat la spital cu el şi când am văzut că nu mai poate trăi l-am adus acasă să moară în patul lui. Asta a fost dorinţa lui. Ne-a spus că fim cuminţi, înţelegători că el până aici a putut să meargă. Ne-a spus că vrea să rămână unul din copiii lui care vom hotărî la Comsiliul de Coroană, să fie împărat în locul lui, să ducă comunitatea romilor mai departe. Atât a spus”, a povestit Elena Mândra Rădulescu.

Unul dintre ultimii oameni care au vorbit cu împăratul Iulian a fost Ilarie Mihai, unul dintre membrii de bază ai comunităţii rome din Sibiu. Acesta a spus că se va stabili vineri seara cine va fi împărat în locului lui Iulian I.

"Am vorbit cu el (cu împăratul – n.r.) cu vreo două ore înainte să moară. Mi-a spus să avem grijă de ce întâmplă în urma lui. Era în chinuri ca de moarte. Atât am reţinut de la el: să avem grijă ce se întâmplă în urma lui. Vom stabili vineri seara cine va fi împărat în locul lui, după Consiliul de Coroană”, a declarat presei Ilarie Mihai.

Cele mai mari şanse să preia coroana lui Iulian I, spun membrii comunităţii rome din Sibiu, le are fiul cel mare, care poartă acelaşi nume cu împăratul decedat, Iulian Rădulescu, care are 53 de ani.

Iulian Rădulescu mai are un fiu, Valodie, şi două fiice.

Împăratul autointitulat al romilor din România Iulian Rădulescu, a murit, joi, acasă, în Sibiu, anunţul fiind făcut de regele autointitulat al romilor, Dorin Cioabă.

"Ştiu că a fost internat şi cred că de luni e acasă. Era foarte bolnav, avea probleme cardiace”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Dorin Cioabă.

Surse medicale au confirmat pentru MEDIAFAX că Iulian Rădulescu a fost internat şi, la cererea familiei, a fost externat în urmă cu câteva zile.

Autointitulatul împărat al romilor avea 79 de ani, s-a autoproclamat "împărat al romilor de pretutindeni" cu numele Iulian I şi s-a încoronat la 9 august 1993.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici