În majoritatea localităţilor din judeţul Harghita a nins
În majoritatea localităţilor din judeţul Harghita a nins luni dimineaţă, dar circulaţia se desfăşoară fără probleme pe toate drumurile naţionale.
În majoritatea localităţilor din judeţul Harghita a nins (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit meteorologilor, a început să ningă în prima fază pe vârful Bucin şi în munţii Harghita.
"Timp de două ore a nins în averse, fără să se depună la sol, după care s-a oprit. Nu este exclus să mai ningă, prognoza meteo indicând precipitaţii până mâine (marţi - n.r.) la prânz”, a declarat, luni, Kollo Erno, meteorolog la Staţia Bucin.
Ninsori s-au înregistrat şi în localităţile Topliţa şi Joseni, dar şi la Miercurea Ciuc, unde a început să ningă luni dimineaţă după ora 10.30.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Pe drumurile naţionale care traversează judeţul se circulă în condiţii normale.
"Carosabilul nu este îngheţat. S-a intervenit deja cu utilaje care au împrăştiat material antiderapant. Suntem pregătiţi pentru iarnă”, a declarat, luni, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu.
Șeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul Cezar Asandei, a spus, la rândul său, că, deşi nu s-au înregistrat probleme în trafic, este indicat ca şoferii să dea dovadă de prudenţă în conducere şi să-şi doteze maşinile corespunzător, mai ales cei care tranzitează judeţul, şi să ţină cont de faptul că în Harghita vremea este imprevizibilă, condiţiile meteo putând să se schimbe de la o oră la alta.
În judeţul harghita a nins prima oară în acest sezon în luna octombrie, însă atunci doar în zonele înalte, respectiv pe vârfurile munţilor Harghita. Luni, însă, zăpada a căzut, pentru prima oară în acest sezon, şi în zonele joase, locuite, cu aproape o lună mai târziu decât anul trecut, când la mijlocul lunii octombrie se înregistrau ninsori abundente şi chiar blocaje rutiere din cauza zăpezii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO