„Cele două sere, în stadiul în care există şi astăzi, doar cu structura metalică, au valoarea de inventar de 820.120 lei – sera pentru plante exotice şi 759.874 lei – Palmariul. În urma unei expertize făcute în cursul anului 2017, s-a făcut o evaluare a celor două sere şi au fost propuse două soluţii: reparaţie şi consolidare în valoare de 7.128.790 lei fără TVA şi demolare evaluată la 1.227.000 lei fără TVA”, a precizat managerul Mădălin Şerban.
Consiliul Judeţean Galaţi în subordinea căruia se află Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a decis să comande un studiu pentru a afla care este cea mai bună soluţie.
„Urmează un proces de evaluare ca să se vadă în ce stadiu este construcţia, este vorba despre rezistenţă, funcţionalitate. Evaluarea va fi făcută anul acesta, o să aflăm numeroase detalii. În funcţie de rezultatele evaluării se va lua o decizie”, a anunţat Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Galaţi, la solicitarea MEDIAFAX.
Demolarea sau consolidarea construcţiei de la Grădina Botanică Galaţi vor fi făcute cu fonduri europene, dacă reprezentanţii Consiliului Judeţean vor reuşi să identifice o linie de finanţare. În caz contrar, proiectul ar putea fi abandonat din nou din cauza sumelor mari de bani necesare pentru realizarea operaţiunii.