Un bărbat a încercat să lovească cu un topor un luptător al Serviciului Acţiuni Speciale (SAS), chemat să intervină într-un conflict casnic în care era implicat şi individul agresiv. Procurorii a deschis un dosar penal pentru ultraj, anunţă Poliţia Bucureşti.
„În seara de 24 august (luni – n.red.), prin apel 112 a fost sesizat un conflict casnic, în care se reclama comportamentul agresiv al unui bărbat. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 7, care au încercat aplanarea situaţiei, dar bărbatul în cauză continua să se manifeste violent şi să ameninţe poliţiştii”, conform Poliţiei Capitalei.
A fost solicitat sprijinul unei echipe a Serviciul Acţiuni Speciale, care a ajuns în scurt timp la adresă.
„Bărbatul, de 43 de ani aparent renunţase la comportamentul violent, însă a luat un topor şi a încercat să îl lovească pe unul dintre luptători. Acesta a utilizat armamentul din dotare, cu proiectil de cauciuc şi a tras asupra mâinii agresorului”, arată sursa citată.
Bărbatul a fost imobilizat şi a fost solicitat un echipaj medical pentru a i se acorda îngrijiri.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
Poliţisti atacaţi cu toporul în Bucureşti Un apel disperat la 112 anunţa un scandal într-o familie în care tatăl,…
Publicată de Sindicatul Europol pe Luni, 24 august 2020