În România se trăieşte cel mai ieftin din Uniunea Europeană

Publicat: 19 01. 2021, 13:38
Actualizat: 19 01. 2021, 13:39

Când spui România, spui o ţară cu multe lipsuri şi neajunsuri. Cu toate acestea, în România se trăieşte cel mai ieftin din Uniunea Europeană, după cum o arată datele numbeo.com, un website care adună informaţii privind preţurile, din cele mai importante ţări ale lumii.

Aparent, în România se trăieşte cu bani puţini pentru că nimeni nu are mulţi şi costurile sunt adaptate după salarii. Cu toate acestea, România are cele mai ieftine alimente din UE, preţurile la carne sunt cele mai mici, la fel şi chiriile şi casele sau apartamentele.

Chiar şi alcoolul este cel mai ieftin din UE. Alături de români sunt, ca de fiecare dată, vecinii bulgari şi maghiari.

La polul opus, în Danemarca traiul este cel mai scump. Însă, în cazul lor, salariul mediu este peste 3.000 de euro, in timp ce la români este peste 3.000 de lei, 3.300 lei. Următoarele pe listă sunt Luxemburg, Irlanda şi Franţa.