În urmă cu o lună, la Spitalul CF 2 au fost 3 bebeluşi cu infecţie nosocomială
Directorul Direcţiei Medicale a Transporturilor (DMT), Victoria Iacob, a declarat, vineri, că în urmă cu o lună, în Secţia de neonatologie a Spitalului CF 2 au fost înregistrate trei cazuri de infecţie nosocomială, bebeluşii fiind vindecaţi, iar peste două săptămâni a fost dezinfectată secţia.

În urmă cu o lună, la Spitalul CF 2 au fost 3 bebeluşi cu infecţie nosocomială
"Au fost trei cazuri de infecţie nosocomială în Secţia de neonatologie, după care s-a făcut dezinfecţia departamentului respectiv", a spus Victoria Iacob.
Bebeluşii au primit tratament şi s-au vindecat, a precizat directorul DMT.
Iacob a mai spus că în aceeaşi zi în care prim-solista Teatrului de Operetă, Amelia Anton, şi cea de-a doua pacientă, Alice Roxana Preda, suspectată că ar fi contactat o infecţie intraspitalicească, au suferit intervenţiile, au fost efectuate alte două intervenţii. În niciunul dintre aceste două cazuri nu a apărut vreo alterare a stării de sănătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, Bogdan Popescu, a declarat că familia Ameliei Antoniu a primit o ofertă pentru continuarea tratamentului într-o clinică din Viena.
MS a informat, vineri după-amiază, că informaţiile oferite de ancheta preliminară declanşată de minister la Spitalul CFR 2 indică posibilitatea unei infecţii nosocomiale, care va putea fi confirmată sau infirmată odată cu obţinerea rezultatelor finale ale analizelor de laborator.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

