- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.09.2016, 09:40)
- Firuta Flutur
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ridicat o parte din interdicţiile impuse lui Victor Ponta. Decizia este definitivă
Curtea Supremă a ridicat o parte din interdicţiile dispuse în cazul fostului premier Victor Ponta, acesta având voie să vorbească cu presa despre acuzaţiile din dosar, fiindu-i totodată ridicată şi interdicţia de a părăsi ţara, a confirmat avocatul său pentru MEDIAFAX.
Urmărește
3573 afișări
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ridicat o parte din interdicţiile impuse lui Victor Ponta
Curtea Supremă a ridicat o parte din interdicţiile dispuse în cazul fostului premier Victor Ponta, acesta având voie să vorbească cu presa despre acuzaţiile din dosar, fiindu-i totodată ridicată şi interdicţia de a părăsi ţara, a confirmat avocatul său pentru MEDIAFAX.
Victor Ponta rămâne sub control judiciar şi are interdicţia de a lua legătura cu martorii şi ceilalţi suspecţi din dosar, interdicţia de a deţine şi folosi arme, are obligaţia de a se prezenta săptămânal la poliţie, dar şi în faţa judecătorilor şi procurorilor DNA de câte ori este chemat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
Fostul premier s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la secţia 6 de Poliţie din Bucureşti, unde i s-au comunicat modificările aduse controlului judiciar.
Ulterior, Victor Ponta a transmis pe pagina sa de Facebook: "Mă bucur că am avut încredere în deciziile judecătorilor - aşa voi face şi de acum înainte - doar pentru ADEVĂRUL şi DREPTATEA la care avem toţi dreptul !"
Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pe Victor Ponta, acesta fiind suspectat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Procurorii arată în ordonanţă că "pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidaţi. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalităţi politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil".
În acest caz, Sebastian Ghiţă a fost pus şi el sub control judiciar pe 60 de zile, marţi seara, de procurorii DNA Ploieşti, fiind acuzat de complicitate la spălare de bani, anchetatorii susţinând că omul de afaceri i-a dat fostului premier Ponta 220.000 de euro pentru a-şi asigura un loc eligibil la alegerile din 2012. Şi el a contestat decizia.
"Din ce am înţeles eu, este vorba de întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul UK la Bucureşti, Tony Blair, Mihai Răzvan Ungureanu şi acordarea titlului de doctor honoris causa lui Tony Blair. Cred că cei de la DNA Ploieşti investighează problema Tony Blair. Nu ştiu exact toate acuzaţiile. Nu am vreo aşteptare, dar după cum i-am văzut pe dânşii la unitatea de elită că fac dosare, sper să nu ajungem să ne întrebe de întâlnirea din Africa de Sud dintre Ponta şi Obama şi Blair. Sunt prolifici cei de la Ploieşti. Nu cred că este vorba de nicio corupţie. Cred că sunt foarte restrictivi astăzi în ceea ce priveşte modul în care vedem activităţile noastre. Daca orice lucru din viaţă îl interpretăm precum corupţie, atunci vom avea dosare. Mâine, poimâine şi o vânzare de casă, de maşină, cu un mic denunţ aranjat poate deveni o corupţie care ucide", a declarat marţi Sebastian Ghiţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii arată că pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, "s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi". În acest scop, arată procurorii în ordonanţă, Victor Ponta, împreună cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că iniţiativa îi aparţinea lui Ponta, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de omul de afaceri prin intermediul unei societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse.
"În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în convenienţă cu omul de afaceri, încheierea succesivă a două contracte. Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obţinerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel şi pentru formaţiunea politică reprezentată de către acesta, conform înţelegerii avute, omul de afaceri a fost confirmat, de către preşedintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din judeţul Prahova", mai precizează comunicatul DNA.
Citeşte şi: Elena Udrea: Interdicţia în cazul lui Ponta, abuzivă. Să îl pună şi pe Tony Blair sub acuzare
Citeşte şi: Monica Macovei, înainte de şedinţa Baroului Bucureşti: O soluţie juridică ar fi ca Ponta să dea examen ca alţi avocaţi
Citeşte şi: UPDATE Victor Ponta, urmărit penal într-un nou dosar. Fostul premier a fost pus sub control judiciar/ Dosarul vizează campania electorală din 2012 şi vizita lui Tony Blair - VIDEO
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe