Căutări cu final nefericit la Cluj. Copilul de 2 ani dat dispărut vineri a fost găsit fără viaţă
Potrivit IPJ Cluj, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.30, un voluntar angrenat în efectuarea căutărilor a găsit copilul agăţat în albia râului, la o distanţă de aproximativ 20 de metri de la locul dispariţiei.
„Identificarea acestuia a fost posibilă în urma scăderii debitul de apă. În acest fel, cadavrul copilului a ieşit la suprafaţă”, a transmis IPJ Cluj.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Peste 100 de poliţişti, jandarmi şi pompieri au căutat vineri copilul.
Poliţia Cluj a fost sesizată că Lăcătuş David Alexandru, în vârstă de 2 ani, a ieşit, vineri după-amiază, din locuinţa sa, din localiatea Floreşti, pentru a se juca cu alţi copii în zona râului Someş şi nu a mai fost găsit.