Înălţarea Domnului, semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Sărbătoarea este numită în popor şi Ispas

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul „Înălţării Domnului” a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare naţională bisericească, arată Patriarhia.

Înălţarea Domnului - Sărbătoarea naţională

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională.

„În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de «sărbătoare naţională a poporului roman» şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti”, arăta Guvernul României în 3, când s-a stabilit adoptarea acestei sărbători la nivel oficial.

Potrivit legii, Ministerul Apărării Naţionale, prin unităţile, instituţiile de învăţâmânt, cercurile şi bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici şi veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee şi monumente comemorative de război, expoziţii de carte. Ministerul Educaţiei Naţionale are în vedere desfăşurarea, în instituţiile de învăţâmânt, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale.

Ministerul Afacerilor Externe va organiza, prin intermediul reprezentanţelor diplomatice româneşti sau oficiilor consulare, activităţi specifice pentru cinstirea memoriei şi comemorarea eroilor români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state.

Autorităţile administraţiei publice locale vor organiza şi ele expoziţii şi programe speciale.

Înălţarea Domnului. La fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creştine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Catedrala Naţională din Bucureşti este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind „Înălţarea Domnului”, arată Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Înălţarea Domnului - Sărbătoarea religioasă

Înălţarea Mântuitorului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa din morţi. După ce Iisus Hristos a înviat şi s-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania, a explicat preotul Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei.

Din relatările creştine reiese că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a înviat.

Actul Înălţării s-a petrecut în văzul oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit pe străzile Ierusalimului pe care le-a străbătut împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui.

După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărţirii de ei şi a Înălţării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. În faţa a peste 500 de persoane, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalţe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura şi bolta cerească răsuna de cântări îngereşti.

Sărbătoarea Înălţării introduce o altă mare sărbătoare cinstită de creştini şi anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. De Rusalii, Sfinţii Apostoli au primit putere (har) şi s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în propovăduitori ai învăţăturii creştine.

Privită sub acest aspect, Înălţarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos şi începuturile erei creştinismului.

Înălţarea Domnului - Tradiţii şi obiceiuri

În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat s-a înălţat!”.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

Ispasul este o sărbătoare populară, necreştină, care se suprapune sărbătorii creştine a Înălţării Domnului. Ea este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel şi din această cauză oamenii care ţin această tradiţie încearcă să fie cât mai veseli în această zi. De asemenea, de Ispas se presupune că sufletele morţilor se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ şi provocând rele oamenilor şi animalelor.

Înălţarea Domnului. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!".

Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.