Încă 7 reşedinţe de judeţ, conectate la serviciul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă

Urmărește
811 afișări
Imaginea articolului Încă 7 reşedinţe de judeţ, conectate la serviciul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă

Încă 7 reşedinţe de judeţ, conectate la serviciul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă

Cetăţenii din municipiile reşedinţă de judeţ Alexandria, Arad, Călăraşi, Oradea, Ploieşti, Târgovişte şi Târgu-Jiu vor putea accesa, de joi, digital serviciile de stare civilă naştere şi deces.

„Evenimentele de viaţă naştere şi deces vor fi înregistrate în format digital, eliberarea certificatului de naştere sau deces realizându-se în format digital, iar la cererea titularului/aparţinătorului şi în format fizic, printat pe un formular securizat”, a transmis, printr-un comunicat, MAI.

Extinderea, la nivel naţional, a Sistemului Informatic are ca termen de finalizare data de 24 septembrie 2024.

„Întrucât extinderea Sistemului Informatic Integrat se realizează etapizat, fiind necesară interconectarea celor 3188 de unităţi administrativ-teritoriale, platforma destinată prestării serviciilor exclusiv online cetăţenilor, la momentul actual, nu poate fi accesibilă. În prezent, pentru a obţine un certificat de stare civila naştere sau deces, persoana se deplasează la oficiul de stare civilă unde depune documentele necesare, respectiv cererea de eliberare a certificatului de stare civilă, document care se poate elibera atât în format digital, solicitantul trebuind să comunice ofiţerului de stare civilă o adresă de poştă electronică, dar şi în format fizic, printat pe un formular securizat, în funcţie de opţiunea cetăţeanului”, se mai arată în comunicat.

MAI arată că, din 8 mai 2024, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov pot obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de naştere şi deces. În 14 mai 2024, ministerul a extins Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) cu alte 25 de localităţi pentru cetăţenii din următoarele municipii, oraşe şi comune: Judeţul Cluj: Turda, Câmpia Turzii; Judeţul Iaşi: Paşcani, Târgu Frumos, Hârlău, Butea; Judeţul Hunedoara: Haţeg, Brad, Simeria, Peştisu Mic, Băcia, Băiţa, Certeju de Sus, Şoimuş, Hărău; Judeţul Ialomiţa: Fierbinţi-Târg, Căzăneşti, Sfântu-Gheorghe, Balaciu, Sineşti, Dridu, Perieţi, Jilavele, Coşereni, Moviliţa.

De asemenea, accesarea serviciilor digitale a devenit accesibilă, la data de 15 mai, şi pentru cetăţenii următoarelor municipii, oraşe şi comune: Judeţul Ialomiţa: Feteşti şi Tăndărei; Judeţul Cluj: Floreşti şi Huedin; Judeţul Iaşi: Răducăneni, Ţibăneşti şi Costuleni; Judeţul Contanţa: Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Năvodari, Ghidăreşti, Valu lui Traian, Mircea Vodă, Saligny; Judeţul Sibiu: Mediaş; Judeţul Timiş: Lugoj, Recaş, Gătaia, Giroc, Satchinez, Uivar, Periam, Sag, Fibiş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici