Încă un copil din Vaslui, la spital din cauza ciupercilor otrăvitoare. Numărul minorilor în stare critică ajunge la şase
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Vasile Lapa, a declarat, în timpul nopţii de luni spre marţi, că o fetiţă de 11 ani este al şaselea copil care a ajuns la Spitalul din Bârlad, în stare gravă, după ce a mâncat ciuperci otrăvitoare.
Toţi cei şase copii sunt din satul Siliştea, comuna Iana.
„Copii au fost preluaţi de echipaje medicale, fiind în stare critică, după ce au consumat ciuperci otrăvitoare. Copiii sunt din familii diferite”, a spus Lapa.
Potrivit reprezentantului Prefecturii Vaslui, copiii care au ajuns la spital sunt prieteni şi au mers împreună în pădurea din localitate, au cules ciuperci, le-au gătit şi le-au mâncat, iar la scurt timp li s-a făcut rău şi au anunţat părinţii, care au alertat autorităţile.