Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis, miercuri, achitarea fostului primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Sentinţa Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
În acelaşi dosar a fost achitată şi Simona Albu, şef Serviciu Juridic în cadrul Primăriei Ploieşti.
La sfârşitul lunii iunie, Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, în calitate de primar al municipiului Ploieşti, în vara anului 2012, Volosevici a pretins unui om de afaceri suma de 80.000 lei pe care a primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale. În contul banilor, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes trebuia să câştige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploieşti, finanţat de primărie.
În septembrie 2016, Andrei Volosevici a anunţat că demisionează din PNL pe motiv că partidul a decis că „nu mai are nevoie de el, de ideile sale şi de echipa sa”.