Încă un elev a spus că a fost abuzat sexual de profesorul de la Colegiul Sf. Sava din Capitală

Publicat: 12 09. 2024, 17:48
Actualizat: 12 09. 2024, 17:50

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus miercuri extinderea acţiunii penale împotriva profesorului de la Colegiul Sf. Sava din Capitală pentru săvârşirea altor două infracţiuni de agresiune sexuală asupra unui minor.

Profesorul în vârstă de 51 de ani esre cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

Cu privire la noile infracţiuni, procurorii au reţinut că în data de 16 februarie 2019, în timp ce se afla la locuinţa sa din Bucureşti, sector 3, şi acorda meditaţii unui băiat în vârstă de 14 ani la data respectivă, profitând de poziţia sa de autoritate şi încredere, fiindu-i profesor, acesta a luat elevul în dormitorul locuinţei, unde a exercitat asupra copilului acte de natură sexuală, fără permisiunea victimei.

Cu o altă ocazie, în cursul lunii februarie 2019, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a exercitat din nou acte de natură sexuală asupra aceluiaşi minor, fără permisiunea acestuia, spun procurorii.

Astfel, joi, procurorii au formulat propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpat, cu măsura arestării preventive, dosarul fiind înaintat la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale.

Profesorul de la Colegiul Sf. Sava este acuzat de viol şi agresiune sexuală. Victimele acestuia ar fi doi adolescenţi de 16 şi 17 ani. Pentru acceste fapte, instanţa l-a plasat sub control judiciar. În timpul acestei măsuri, bărbatul a încercat să se sinucidă, închiţind o cantitate mare de medicamente. Individul a fost dus la spital, iar medicul de gardă a anunţat Poliţia. Profesorul a fost internat la Spitaloul Obregia, de unde a fost, ulterior, externat.