Încă un român muşcat de VIPERĂ: Un bărbat, la spital după ce şarpele a ieşit de sub capota maşinii la care lucra

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost internat la Spitalul Judeţean Arad, după ce a fost muşcat de o viperă care a ieşit de sub capota maşinii la care lucra, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
42095 afișări
Imaginea articolului Încă un român muşcat de VIPERĂ: Un bărbat, la spital după ce şarpele a ieşit de sub capota maşinii la care lucra

Încă un român muşcat de VIPERĂ: Un bărbat din Arad, la spital după ce şarpele a ieşit de sub capota maşinii la care lucra

Incidentul a avut loc luni seara, în faţa casei bărbatului din localitatea Neudorf, judeţul Arad.

În timp ce verifica nivelul uleiului, la motorul autocamionului de serviciu, bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost muşcat de o viperă care a ieşit de sub capotă.

Imediat, familia a sunat la 112, iar o ambulanţă l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad, unde i-a fost administrat serul antiviperin.

“Pacientul a ajuns aseară (n.r. luni) la Unitatea de Primiri Urgenţe din Arad, medicii i-au administrat serul antiviperin, iar acum este în stare stabilă, sub supraveghere medicală, fiind internat pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Este conştient, respiră singur. Pacientul va mai fi ţinut câteva zile în spital”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Simina Roz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici