Cei doi roboţi, Nao V6, vor avea prima şedinţa de terapie marţi, când este Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului şi va fi lansat proiectul Robotul Nao – terapeutul copiilor.
Din aprilie, Nao va lucra zilnic cu copiii în cabinetele psihologice ale Centrului de Autism „Marea Neagră”, în sesiuni de terapie cu durata de 20 de minute, pe parcursul cărora va pune întrebări şi va oferi răspunsuri.
Pe lângă rolul de terapeut, Nao ştie şi o mulţime de alte trucuri pentru a-i face pe copii să-l iubească: ştie să danseze, să cânte şi chiar să ofere răspunsuri pline de umor copiilor.
„Robotul Nao este socotit drept cel mai spectaculos robot umanoid din întreagă lume. A ajuns să lucreze în peste 200 de instituţii de învăţământ, vorbeşte 22 de limbi de circulaţie internaţională şi a fost prezentat în mai bine de 100 de ţări din întreagă lume. Nao a fost folosit în cadrul programului
Proiectul Nao urmăreşte să implementeze un program terapeutic adaptat în limba română, care să permită psihologilor o mai bună comunicare şi interacţiune alături de copil.
„Robotul Nao reprezintă o realitate în majoritatea instituţiilor de învăţământ din întreagă lume. Avem convingerea că odată cu dezvoltarea unei aplicaţii pentru limba română, acesta va deschide un drum şi pentru instituţiile de învăţământ din România”, mai spune psihologul Adrian Gemănaru.
De asemenea, în urma numeroaselor solicitări primite din întreagă ţară, Robotul Nao va merge într-un turneu în 10 oraşe din România, pentru a cunoaşte şi pentru a interacţiona cu câţi mai mulţi copii. De asemenea, va fi prezent în majoritatea târgurilor şi expoziţiilor desfăşurate pe tema educaţiei.