Incendiile din Los Angeles sunt complet sub control după trei săptămâni

Publicat: 01 02. 2025, 13:42
Actualizat: 01 02. 2025, 13:44

Incendiile Palisades şi Eaton din comitatul Los Angeles, California de Sud, au fost cele mai distructive din istoria celui de-al doilea oraş ca mărime din SUA. Acestea au ars o suprafaţă de peste 150 de kilometri pătraţi şi peste 10.000 de case, provocând pagube estimate la sute de miliarde de dolari.

Agenţia meteorologică privată AccuWeather a estimat pagubele şi pierderile economice între 250 şi 275 de miliarde de dolari.

Cal Fire, agenţia de stingere a incendiilor din stat, a declarat vineri pe site-ul său că ambele incendii au fost controlate în proporţie de 100%.

Ordinele de evacuare fuseseră ridicate anterior, deoarece incendiile nu mai reprezentau o ameninţare serioasă de câteva zile.

Cele două incendii au izbucnit la 7 ianuarie, iar cauza lor exactă este încă în curs de investigare.