INCENDIU în Capitală, la un imobil de pe Splaiul Independenţei
La faţa locului au fost trimise, în jurul orei 1.00, şase autospeciale de stingere, două autoscări, un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor.
Incendiul ar fi izbucnit la gunoiul menajer de pe casa scării, de unde s-a propagat, prin interior, la acoperişul imobilului aflat la numărul 2H.
La ora transmiterii acestei ştiri, potrivit celor de la ISU, incendiul a fost localizat şi nu există pericol de extindere. „Nu se mai văd flăcări, ci doar degajare de fum”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.
Pe durata intervenţiei pompierilor, circulaţia rutieră este oprită pe Splaiul Independenţei, în zona imobilului, respectiv pe sensul Unirii-Izvor.