Oficiali ai ISU Bucureşti-Ilfov au precizat că incendiul a izbucnit în jurul orei 13.30 şi a cuprins în jur de cinci hectare de vegetaţie uscată. Focul a fost stins de pompieri după aproximativ două ore.
Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu, au adăugat sursele citate.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, însă focul a fost dificil de lichidat din cauza vântului care a favorizat reaprinderea.
Reprezentanţii ISU au afirmat că încă nu se cunosc motivele care au dus la izbucnirea incendiului, însă au menţionat că, la început de primăvară, astfel de incidente au loc destul de des, cele mai multe din cauza neglijenţei oamenilor.