Incendiu în India: 11 pacienţi Covid au murit la terapie intensivă

Publicat: 06 11. 2021, 15:39
Actualizat: 06 11. 2021, 15:41

Când a izbucnit incendiul în secţia Covid erau internaţi 17 pacienţi.

Iniţial, 10 au au murit în incendiu, iar 7 au fost transferaţi.

Dintre cei şapte, un pacient în stare critică a murit.

Un oficial, Rajendra Bhosale, a ordonat o anchetă asupra acestui incident, potrivit Indian Express.

Bhosale a declarat presei că incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 10.30 la secţia Covid din noua clădire a spitalului civil.

Premierul Narendra Modi s-a declarat că este îndurerat de aceste decese.

Modi a scris pe Twitter: „Îngrijorat de pierderea de vieţi din cauza unui incendiu într-un spital din Ahmednagar, Maharashtra. Condoleanţe familiilor îndoliate. Fie ca răniţii să se recupereze cât mai repede”.