Prima pagină » Social » Incendiu în Sectorul 4 al Capitalei. Patru imobile sunt afectate, nicio persoană nu a fost rănită

Incendiu în Sectorul 4 al Capitalei. Patru imobile sunt afectate, nicio persoană nu a fost rănită

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţa, fiind afectate patru imobile situatie pe strada Ion Enache din Sectorul 4 al Capitalei. Nicio persoană nu a fost rănită, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.
Incendiu în Sectorul 4 al Capitalei. Patru imobile sunt afectate, nicio persoană nu a fost rănită
Andreea Traicu
21 ian. 2017, 12:53, Social

Au fost afectate patru imobile şi anexele acestora, pe o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi. Flăcările au cuprins preponderent acoperişurile acestora. În mod progresiv, au fost angrenate pentru stingerea incendiului, protejarea vecinătăţilor şi constituirea echipelor de căutare-salvare 13 autospeciale, din care 10 de stingere, o autoscară, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare, anunţă ISU.

Incendiul a fost sesizat cu puţin timp înainte de ora 10.00, forţele care au intervenit fiind o parte din cele care au participat la stingere incendiului din clubul Bamboo.

Incendiul este sub control, nu se mai poate extinde, nefiind persoane rănite.

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da