Incendiu într-o hală din judeţul Arad. Mai multe echipaje au fost trimise în misiune

Publicat: 17 06. 2023, 21:05
Actualizat: 17 06. 2023, 21:07

Incendiul a izbucnit în hala unui operator economic din localitatea Tăgădău.

La faţa locului intervin salvatori din cadrul Detaşamentului Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi şi un echipaj SMURD. În sprijinul pompierilor au sărit şi pompierii voluntari ai SVSU Craiva.

Flăcările sunt în interiorul halei, construită din panouri termoizolante, iar la faţa locului sunt mari degajări de fum.

Nu sunt înregistrate victime, au precizat pompierii. Cauza incendiului va fi stabilită la finalul misiunii.