Prima pagină » Social » Incendiu la două case din localitatea Râşnov

Incendiu la două case din localitatea Râşnov

Acoperişurile a două case din localitatea braşoveană Râşnov au luat foc, în noaptea de luni spre marţi, iar flăcările au cuprins şi o anexă cu fân şi materiale de construcţie, care a ars complet, pompierii reuşind să stingă incendiul după aproximativ cinci ore.
Incendiu la două case din localitatea Râşnov
19 aug. 2008, 10:50, Social

Pompierii au fost anunţaţi, la miezul nopţii de luni spre marţi, că o casă din Râşnov a luat foc. Incendiul s-a extins rapid şi la o anexă în care se afla o tonă de fân, precum şi la acoperişul unei case vecine, a declarat sergentul major Gheorghe Pârvu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Pentru stingerea incendiului, care a fost declanşat de un scurtcircuit, au intervenit 20 de pompieri cu trei autospeciale şi o motopompă. Flăcările au fost stinse abia în jurul orei 5.00 dimineaţa.

"La imobilul unde s-a declanşat incendiul au ars 300 de metri pătraţi de acoperiş şi o anexa cu o tonă de fân şi 10 metri cubi de material lemons. La casa vecină flăcările au cuprins 50 de metri pătraţi şi şase metri cubi de materiale de construcţie. Pagubele totale se ridica la aproximativ 40.000 de lei", a declarat Gheorghe Pârvu.

În urma incendiului nu au existat victime, însă a existat pericolul că flăcările să se extindă şi la o pădure aflată în apropiere.