Pompierii din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un incendiu care a cuprins fosta Casă de Cultură din Sfântu Gheorghe.
Focul a pornit din sala de spectacole şi ar fi fost pus intenţionat. În clădirea dezafectată se afla un bărbat care a suferit o intoxicaţie uşoară cu fum, potrivit ISU Covasna.
La incendiu au fost direcţionate cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de salvare de la înălţimi, patru autospeciale pentru muncă operativă şi o ambulanţă SMURD
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga clădire, pe o suprafaţă de circa 1500 metri pătraţi.
Paramedicii SMURD au oferit sprijin medical pentru bărbatul scos din clădire. A fost dus la spital pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare.
În urma incendiului au ars deşeuri de cartoane, haine, cărţi şi piese de mobilier vechi.